Aura Christi – Aşa nu se face, Adevărul holding!
Cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Este una dintre cele mai incredibile experienţe de care avem parte în ultimii mai bine de doi ani. Mă refer la celebrul cuplu spiritual Janina şi Ion Ianoşi, creatorii ediţiei Jurnal (vol. I-II) de Lev Tolstoi – ediţie care face parte din patrimoniul spiritual al României – două tomuri masive, apărute, în 2005, Ediţia a III-a, cea mai completă, la Editura Ideea Europeană. Mă refer la trustul Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, mă refer la… mine însămi. E ştiut din presa naţională, care a scris pe larg despre acest subiect în mod constant – e adevărat că s-a aflat târziu cine anume este „făptaşul”, „fantoma” plagiatorului bântuind, după cum s-a scris, literele româneşti – că ediţia menţionată a fost plagiată, piratată, vandalizată de Gheorghe Stanca/ pseudonim: Ghenadi Strungar, şi a apărut, cu titlul fals, abuziv Memorii – Tolstoi n-a scris niciodată memorii! – în toamna anului 2008, la Adevărul Holding (AH). Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare (vezi dosarele publicate în primăvara anului 2009 în Contemporanul, precum şi extrasele din presă de pe google, dând motor de căutare caz tolstoi – plagiatul secolului, adevărul holding – ideea europeană), fiind, aşadar, ameninţaţi de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care… etc., etc., nu-i aşa?
Continuare:
http://blog.ideeaeuropeana.ro/asa-nu-se-face-adevarul-holding-268.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu