Guvernul Romaniei
Scrisoare deschisa Domnului Prim Ministru Emil Boc
Apel pentru salvarea culturii romane vii · 2009
Stimate Domnule Prim-Ministru,
In septembrie 2006, Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania (APLER), membru al Federatiei Editorilor si Distribuitorilor de Carte din Romania (FEDCR), a sprijinit Apelul pentru salvarea culturii romane vii, lansat de revista Contemporanul. Ideea Europeana, condusa de acad. Nicolae Breban, si de Fundatia Culturala Ideea Europeana, Apel semnat de peste 900 de personalitati din intreaga lume, atragand atentia opiniei publice asupra modului incalificabil, barbar, in care este tratata cultura scrisa in Romania. Din nefericire, situatia este departe de a se redresa; din contra, lucrurile se agraveaza din ce in ce mai mult, astfel incat cultura scrisa – prin care s-a conservat de-a lungul secolelor identitatea poporului roman – este tratata cu vadit dispret, aplicandu-se in continuare o liberalizare brutala, nenuantata, intr-un domeniu vulnerabil si esential pentru un popor cum e cultura scrisa. Romania e singura tara din Estul Europei, daca nu chiar din lume, in care privatizarea a inceput cu domeniul culturii. Cum se manifesta, la modul concret, nepasarea guvernantilor fata de cultura romana vie? E vorba, in primul rand, de bugetul alocat culturii: un buget incalificabil, de 0,19 % din PIB, care urmeaza, dupa stiinta noastra, sa fie diminuat. Precizam ca aceasta masura va avea consecinte dramatice asupra destinului culturii romane scrise. Pana in prezent, Guvernele Romaniei au aratat fata de cultura scrisa o atitudine cu care nu putem fi de acord.
In strainatate exista o lege a sponsorizarii eficienta, functionala. Cu mult timp inainte de venirea crizei, in Franta, de pilda, au fost luate masuri de protectie inclusiv a culturii scrise. In Romania insa tot, aproape tot ce s-a intreprins la nivel guvernamental parca ar fi fost gandit dinadins ca ea, cultura scrisa, treptat-treptat, sa dispara. In timpul negocierilor privind stabilirea bugetului cutarui sau cutarui minister, cuvantul „cultura” nici nu este pronuntat. Atitudinea sfidatoare a guvernelor care s-au perindat la putere dupa 1989, ne face sa va solicitam imperios: revederea drastica a atitudinii Guvernului Romaniei fata de cultura scrisa; alocarea unui buget de 2 % din PIB culturii (suma de 0,19 % alocata este, spuneam, incalificabila, si va prejudicia irecuperabil domeniul culturii scrise; argumentul „nu exista bani pentru cultura”, „e criza mondiala” este jenant); revederea Legii sponsorizarii, care la ora actuala e departe de a incuraja sprijinirea literaturii romane vii; scutirea de impozite pentru drepturi de autor a membrilor Uniunilor de Creatie (un model, in aceasta ordine de idei, este Irlanda); inversarea proportiei dintre bugetul alocat Directiei Patrimoniu a Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National/MCCPN si cel alocat culturii scrise in favoarea literaturii/culturii scrise (e stiut ca circa 75 % din banii alocati culturii revin sustinerii patrimoniului; este de la sine inteles ca scriitorii romani nu se opun salvarii patrimoniului national, cu conditia ca sumele alocate sa nu impieteze, atat de grav cum au facut-o pana in prezent, asupra literaturii romane); sprijinirea prin MCCPN a programelor destinate culturii scrise: editarea celor mai reprezentative reviste de cultura din teritoriul national, programe de editare de carte romaneasca, traduceri din scriitorii romani in limbile de circulatie, turnee, conferinte nationale si internationale, lecturi publice etc. Solicitam imperios ca literatura vie – prin care s-a conservat traditia de structurare a statului roman modern si prin care se sustine identitatea nationala azi, in plin taifun al globalizarii – sa nu mai fie tratata laolalta cu divertismentul, artele spectacolului, dansul, arte nelipsite, de buna seama, de importanta. In consecinta, cultura scrisa sa aiba un capitol de buget separat. Sunt masuri stringente. Fara acestea supravietuirea culturii romane vii este imposibila. Prin noi, prin marile valori romanesti, tara noastra, in timp, poate sa-si schimbe imaginea in lume, care, se stie, este, la ora actuala, negativa. „Noi” inseamna cartile noastre. Tablourile, sculpturile, spectacolele noastre. „Noi” inseamna revistele nationale: Contemporanul, Convorbiri Literare, Romania literara, Timpul, Steaua, Familia, Vatra, Manuscriptum, Dacia Literara, Cronica, Viata Romaneasca, Poesis. Si altele. „Noi” inseamna editurile noastre. Toate aceste institutii sunt la limita subzistentei, a disparitiei. Indemnam la solidaritate colegii din presa, Radio si TV. Numai fiind solidari, vom deveni puternici.
Asteptam o reactie scrisa din partea dvs., asteptam sa va conformati promisiunilor si programelor facute inainte de alegeri.
Federatia Editorilor si Difuzorilor de Carte din Romania (FEDCR)
Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania (APLER)
Asociatia Revistelor si Publicatiilor Europene (ARPE)
Fundatia Culturala Ideea Europeana
Fundatia Libra
Revista Contemporanul. Ideea Europeana
Convorbiri literare, Cronica, Editura Timpul
http://www.comunicatemedia.ro/Scrisoare_deschisa_Domnului_Prim_Ministru_Emil_Boc__Apel_pentru_salvarea_culturii_romane_vii__bull__2009_ic27428.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu