Aura Christi
Breban – colaborator al securitatii?
„Alte popoare au sfinti, grecii au intelepti.
S-a spus, pe drept cuvant, ca un popor nu se caracterizeaza
atat prin oamenii mari pe care ii are, ci mai mult prin felul in care ii recunoaste
si ii stimeaza pe acestia.”
Friedrich Nietzsche
Autorul Buneivestiri, Nicolae Breban, nascut la Baia Mare, in data de 1 februarie 1934, este fiul preotului greco-catolic, Vasile Breban, inchis sub unguri. Bunicul sau, Nicolae Breban, protopop in comuna Cicarlau, a inaltat o catedrala, gratie eforturilor d-sale luand fiinta, dupa cum se stie, cateva scoli in Ardeal. Breban debuteaza tarziu, purtand mai bine de un deceniu, stigmatul de „dusman al poporului”, purtand „steaua galbena” a individului – in perceptia cerberilor regimului comunist – cu o provenienta „suspecta”. Aceeasi problema, legata de „originile nesanatoase”, o au, de altfel, si alti colegi de generatie ai d-sale – generatie numita de criticii literari, saizecista, una dintre cele mai stralucite, date culturii romane in perioada postbelica – Nichita Stanescu, nepot de general alb-gardist: Cereaciukin, Matei Calinescu, fiu de burghezi si intelectuali din perioada interbelica, Cezar Baltag, fiu de preot basarabean. Breban debuteaza tarziu, la 31 de ani, stralucit, in 1965, cu romanul Francisca, prezentat de Matei Calinescu. Publica, apoi, imediat, In absenta stapanilor (1966), avand o incredibila ascensiune, un urcus destinal fulminant, dupa ce dictatorul se opune fatis invadarii Cehoslovaciei lui Alexander Dubček – Uniunea Sovietica si aliatii din Pactul de la Varsovia, cu exceptia Romaniei, dupa cum se stie, invadeaza Cehoslovacia – moment istoric crucial care da fiinta fenomenului de eliberare politica numit „Primavara de la Praga”. Anul 1968, de buna seama, a schimbat, apropo, lumea, „chiar daca va convine sau nu”, sustine deputatul european Daniel Cohn-Bendit. 1968 a schimbat in esente inclusiv Romania, dupa marasmul proletcultist iscandu-se o boare de liberalizare, care a starnit simpatia, ba chiar admiratia a nu putini intelectuali romani fata de Ceausescu. In acel context, Breban cunoaste – cu vorbele marelui critic Eugen Negrici – „o glorie de neegalat”. Astfel, dupa primele doua romane, in 1968 – an declarat de critica de specialitate drept an al romanului! – vede lumina tiparului Animale bolnave. In acel context istoric de liberalizare, la Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august 1969, tanarul Breban este ales membru supleant al Comitetului Central. In 1971, are loc premiera filmului artistic Printre colinele verzi (scenariul si regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului Animale bolnave.
„Filmul nu este agreat de catre oficialitatile comuniste – noteaza Laura Pavel in nota biobliografica inserata la inceputul volumului Breban 70 (Editura Ideea Europeana, 2004) – fiind inclus insa in selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este socat de Tezele din Iulie, prin care Ceausescu va declansa, dupa model maoist, revolutia culturala. Dezavuand public politica regimului din Romania, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul isi anunta, in semn de protest, demisia din functia de redactor-sef al Romaniei literare”. In jurnalul sau, intitulat Un roman la Paris, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean roman (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele:
„22 septembrie 1971. In sfarsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (...) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mandru”.
In data de 16 februarie 1971, in Romania, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, in care este incriminat faptul ca” Breban „si-a prelungit sederea in strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decat pentru o perioada limitata” si, cititi cu atentie?,
„se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din randurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din randurile membrilor PCR. In aceeasi zi, in sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt insusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central. (s.n.) Intors in tara in luna aprilie, dupa o calatorie prelungita in Franta si R.F. Germania, refuzand insa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. (s.n.) Este marginalizat, supravegheat si impiedicat sa mai calatoreasca in strainatate pana in 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Infruntand aceste conditii potrivnice, el se consacra, in exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.
Breban intra, asadar, in marginalitate sociala. Publica o data la cativa ani cate un roman, luptand cu organismele cenzurii comuniste. Una dintre cele mai acerbe lupte cu cenzura romancierul o duce pentru publicarea uneia dintre capodoperele sale, Bunavestire, refuzate de Editurile Cartea Romanesca si Eminescu. Este anchetat de securitate. In acel context, al anchetelor la securitate, il cunoaste si pe generalul de securitate Nicolae Plesita. Romanul Bunavestire vede, totusi, lumina tiparului in 1977 la Editura Junimea din Iasi si este atacat virulent in plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, atac preluat fara cracnire de intreaga presa de partid si cea literara din tara.
Avand cetatenie germana si, respectiv, pasaport german – Mama romancierului, Olga Constanta Esthera Böhmler-Breban vine dintr-o familie de nemti emigrati din Alsacia – Breban calatoreste in strainatate, stabilindu-se, intr-un tarziu, la Paris, si continuand, maniacal, sa scrie si sa publice in tara, la prestigioase Case de Edituri din strainatate, inclusiv trei romane la prestigioasa editura pariziana Flammarion. Revolutia din 1989 il readuce din exil acasa, in Romania, unde domnul Andrei Plesu, in primavara anului 1990, il invita sa preia revista Contemporanul, infiintata la 1881 si editata, la ora actuala, de trustul Contemporanul. Da. Autorul Buneivestiri se intoarce definitiv in Romania, tara in care Nicolae Breban s-a nascut si a creat o opera romanesca de prim rang, devenind unul dintre cei mai mari scriitori romani. Unul dintre cei mai atacati scriitori romani. Unul dintre cei mai izolati scriitori romani. Unul dintre cei mai calomniati scriitori romani.
Breban scrie si publica ritmic: romane, eseu, poezie, traduceri, teatru. Este iubit si denigrat in egala masura. Este aplaudat, calomniat… Este invidiat si adulat in egala masura pentru uriasa-i forta creatoare de nestavilit, pentru forta de a fi el insusi, de a fi liber, unic, vulcanic, intempestiv, covarsitor de viu, pentru forta-i de a fi un soi de pegas nabadaios si genial, un cal de cursa lunga, imposibil de imblanzit de nici una dintre dictaturi, inclusiv de cea postdecembrista, „de catifea”, dupa cum i s-a spus nu o data. Vocatia lui nu este, n-a fost niciodata, vorbind in limbajul lui Napoleon, politica; Vocatia d-sale este, previzibil pana la monotonie, Romanul. Romanul polifonic, clasic, romanul ca o constructie enorma, asa cum l-au vazut, l-au visat uriasii: Dostoievski, Tolstoi, Proust, Musil.
...La circa o luna dupa ce romancierul implineste 77 ani, la circa 35 de ani scursi de la publicarea, in 1977, a romanului Bunavestire, in anul de gratie 2011, in Postul Sfintelor Sarbatori Pascale, aflam, cu surprindere, ca, brrrr, surse din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sustin faptul ca „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Aflam din aceeasi sursa (ca si cand ai citi un raport al securitatii, si nu rezultatele unei investigatii, nu-i asa?) ca „Directia de investigatie a constatat ca Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati, au declarat, miercuri, surse din CNSAS” si ca „Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a scriitorului Nicolae Breban”. Nu exista, asadar, o decizie a Curtii de Apel. Exista o constatare a Directiei de investigatie, conform careia „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Constatarea abuziva, grosolana, calomnioasa este preluata de intreaga presa nationala; si nu numai de cea nationala. Curios, lucrurile – in conditiile dictaturii cu papion instaurate de cativa ani in tara – se intampla intrucatva ca in 1977, cand romanul Bunavestire a fost, spuneam, atacat virulent in plenara CC al PCR din 28-29 iunie 1977. (Vezi, in aceasta ordine de idei, un dosar ce contine un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat in Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, in Bunavestire, Editia a IV-a, cu un argument al autorului, prefata, tabel cronologic si note de Laura Pavel, Editura Paralela 45, 2002). Iar acel atac virulent a fost preluat – intr-un salbatic regim dictatorial – de intreaga presa de partid din tara. „Alte masti, aceeasi piesa,/Alte guri, aceeasi gama,/Amagit atat de-adese/Nu spera si nu ai teama.”
Breban – colaborator al securitatii?
Da, am pus un semn de intrebare, absolut firesc in acest caz, desi cunosc, de buna seama raspunsul. Il cunosc, de altfel, si nu putini jurnalisti, scriitori (de pilda, Dorin Tudoran, Cristian Teodorescu si Emil Hurezeanu, zelosii calomniatori ai romancierului, nu-i asa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea... majoritatea a preluat stirea abuziva, grosolana. Stirea calomnioasa a fost multiplicata cu o viteza, hélas, abracadabranta, cu o iuteala de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut cand vorbim de iubita noastra, sarmana noastra, primitiva noastra Romania; ma gandesc... asa, visator, ca in cazul in care acea viteza, acea miraculoasa energie, graba de a macula cu orice pret un mare romancier, acea harnicie de a raspandi o calomnie incredibila ar fi fost folosite in sens constructiv, sa zicem, la constructia autostrazilor in Romania, tara noastra s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o retea de autostrazi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi batut soselele germane, zau! Nu putine dintre ziare, asadar, cotidiane, editii on line, agentii de stiri, au preluat, ca material „ilustrativ”, cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Plesita, convorbiri reproduse trunchiat. Asa „se cuvine”: sa reproduci informatiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; cand nu-ti convine, se bricoleaza, se ajusteaza, iar la nevoie: se da cu toporul, se da cu barda, amputandu-se o buna parte din biografia unui individ incomod, nu conteaza cine este el, ce anume a facut in viata, nu conteaza ca ii faci rau; in conditiile enormei crize morale care clatina la radacini societatea romaneasca, nu mai conteaza absolut nimic: poti sa spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricand, oricum!!! – important e sa omiti tot ceea ce este strident intr-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sista, „pe linie” CNSAS-isita, sa smulgi din context, dupa cum iti convine, imprimand, nu-i asa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretata o stire conform „ultimelor indicatii de partid”, da? Si din ce motive, ma rog frumos?
„Eugen Simion: Niciodata nu se spune, nu s-a vorbit, de pilda, ce reprezinta grupul GDS in lumea literara de astazi. Este pentru prima data cand vad si eu un scriitor ca vorbeste, scrie cinstit despre toate aceste lucruri: ce este cu emigratia romaneasca, cu exilul romanesc si asa mai departe. Toata lumea are un fel de complex: sa nu zica asta, sa nu se supere – daca se supara cineva care e foarte puternic, il taie de pe toate listele – si asa mai departe. Ceea ce se intampla, s-a intamplat.
Aura Christi: De 20 de ani, domnule profesor, suntem taiati de pe toate listele… E o informatie aceasta si nimic altceva.
Eugen Simion: Va mirati ca nu am fost de douazeci de ani in aceasta lume? Nu am fost, pentru ca am fost marginalizati! Foarte dur si fara prea multe comentarii...”
Am reprodus adineaori un fragment din conferinta organizata de revista Contemporanul in noiembrie 2009 pe marginea volumului-eveniment Tradarea criticii, scris de Nicolae Breban si aparut la Editura Ideea Europeana. Tradarea criticii – o carte incomoda, scortoasa, in care Breban aseaza fata in fata doua realitati: cea dejisto-stalinista si cea postdecembrista, asemanatoare si in urmatorul punct: modul in care sunt tratate personalitatile majore ale culturii romane, acestea fiind marginalizate, dupa cum sustineam si alte dati, denigrate, un rol important in aceasta ordine de idei revenindu-le Grupului de Dialog Social – un grup transformat in secta culturala ultraexclusivista – si CNSAS-ului. Tradarea… este, asadar, repet, o carte incomoda, crispanta, provocatoare; un opus socant pentru unele spirite, un volum polemic, care va deranja, in continuare, nu putine spirite. (Ca si Aventurierii politicii romanesti. O istorie dramatica a prezentului – un opus brebanian incendiar, publicat de curand in format digital de Editura CorectBooks, apoi, in format clasic, de Editura Muzeului National al Literaturii Romane.) deranjeaza si va deranja cu atat mai mult, cu cat patetismul brebanian, de sorginte elina, este de o luciditate greu de contestat, atentie, daca spiritul nu-ti este corupt. Tradarea criticii este o carte scrisa de un romancier important, care in trecut a fost membru supleant in CC, dar dupa Tezele din Iulie ’71, spuneam, Breban si-a dat demisia, la Paris, in Le Monde, si s-a intors in tara, devenind unul dintre cei mai importanti disidenti din Estul Europei. O parte din ilustrii domniei sale colegi – e vorba, nota bene, de nume greu de trecut cu vederea: Manolescu, Adamesteanu, Doina Uricaru, bunaoara; dar exista si altele, din pacate pentru ei – se opresc, referindu-se la acest segment din cariera brebaniana pana la acest dar, calomniindu-l astfel pe unul dintre cei mai mari romancieri romani; o jumatate de adevar este egal calomnie.
Marginalitatea in care a trait si a scris – fara a avea vreun venit – autorul Buneivestiri sub Ceausescu, calomnia, zvonistica denigratoare – o industrie inventata, pusa la punct, perfectata si folosita ca instrument de propaganda atat de organele represive de sub dictatura, cat si de actualul GDS, pardon, CNSAS, nu-i asa? – iata, in chip extrem de straniu, explicabil insa, continua si dupa ’89. O alta carte careia i-am dedicat – in Contemporanul – o dezbatere in toamna anului 2008 este Iluziile literaturii romane, semnata de domnul profesor Eugen Negrici, si aceasta incomoda, scortoasa, stralucita. Cred cu fermitate ca aceste doua carti, spuneam la acea conferinta de acum circa doi ani, vor da o directie in literatura romana; sunt, ambele, o provocare pentru spiritul critic, si nu numai. Reprezinta un dus rece pentru critica romana, dar nu mai putin pentru societatea de azi, cu conditia sa aiba parte de o receptare adecvata, de o analiza critica lucida, pertinenta – ceea ce, sa recunoastem inca o data, ne lipseste. Si e un lucru de o gravitate extrema acesta.
Nu exista, de buna seama, spuneam, o decizie a Curtii de Apel in acest caz. Spun de buna seama, fiindca CNSAS a devenit, da, previzibil. Scenariul este, da, ras-cunoscut. La fel, au fost „linsati” public, la fel au fost supusi oprobriului general Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru si alti scriitori, opera carora face parte din patrimoniul spiritual al Romaniei. Nicolae Breban nu a fost invitat la CNSAS, pentru a i se comunica decizia, pentru a i se solicita opinia, pentru a-i oferi, Doamne fereste, prilejul sa-si sustina nevinovatia; la ce bun? Prezumtia nevinovatiei sa mai existe oare in Romania? La ce bun? De vreme ce decizia este luata, verdictul este dat din start, iar stirea este preluata din surse – fara nici un fel de semn intrebare – de intreaga presa; preluata, multiplicata fara drept de apel decat cu cateva exceptii, nu rareori, timide… La mijloc este, dupa cum se vorbeste, decizia atotputernicului „partid” GDS, CNSAS – scuzati, pardon, era sa le confund, nu-i asa? CNSAS nu avea nici un motiv sa faca publice dosarele securistilor imediat dupa 1989, cum s-a procedat in nu putine tari vecine abia iesite din culoarul atroce al dictaturii, nu-i asa? In consecinta, sunt linsate victimele, in vreme ce calaii triumfa. Din ce motive sa faci publice dosarele angajatilor securitatii imediat dupa Revolutia din 89, cand poti sa scoti de la dosar cate o fila atunci cand cineva devine „prea curios” sau din cale afara de curajos sau, mai stii?, incepe abrupt sa creasca in sondaje, ca Mona Musca, de pilda, ori are un prestigiu si o Opera, ca Breban, care incurca nu putina lume prin spiritu-i radical si care, fereasca-te Bunul Dumnezeu, se atinge de „sfanta sfintelor”: Grupul de Dialog Social, nu-i asa? Nu sunt acestea decat niste intrebari; nimic mai mult, dar, nota bene, nici mai putin. O intrebare bine formulata, nu rareori, insa, isi contine raspunsul; sau… gresesc? In seara zilei de 6 aprilie 2011, cand internetul, ziarele, agentiile de stiri au fost invadate de acest bine regizat „linsaj public” al unuia dintre cei mai importanti romancieri romani, l-am sunat pe Mircea Dinescu, ex-poetul erijat, spre ghinionul lui sarmanul, in „procuror al natiunii”. Volubilul Mircea Dinescu a fost cam… monosilabic, da, cu subsemnata la telefon, ba mai mult decat atat: s-a cam balbait de cateva ori, principalul argument adus in favoarea colaborarii cu securitatea a autorului Animalelor bolnave fiind, tineti-va bine...
– Ce sa fac, daca Nicolae a stat la taclale cu Plesita?
Am mai aflat de la Mircea Dinescu ca nu e obligatoriu sa ai un angajament semnat cu securitatea, ca sa fii acuzat de colaborare cu organele securitatii. Sa inteleg ca, in limbajul dambovitean vorbind, merge si asa, va trece si asa acuza de colaborator al securitatii in „cazul Breban”, da? Tot atunci, in timpul aceleiasi convorbiri, ex-poetul Dinescu mi-a adus la cunostinta ca Breban poate – ca sa vezi!, i se da, totusi, o sansa nesperata – sa… se apere, ca si cand ar fi uitat cine este Breban, ca si cand n-ar fi stiut cine este Breban sau ca si cand n-ar fi avut chef sa-si aduca aminte cine anume este Nicolae Breban.
Breban nu se va apara, de buna seama. Maramuresanul Breban va lovi in plin, atacand…, nu, nu CNSAS-ul – un organism cel putin straniu, care bantuie societatea romaneasca postdecembrista ca o fantoma, nu-i asa? Breban va ataca „fabricatorii”, „facatorii de dosare”, membrii de varf ai CNSAS, intre care, pare-se, figureaza inclusiv dl Dinescu. (Apropo, ma intreb ce surprize am putea avea daca am consulta stenogramele netrunchiate ale modului dlui Dinescu de „a sta la taclale” cu generali de securitate, cu dictatorul sau cu securistii implantati la USR, pe vremuri… Cine urmeaza pe listele CNSAS dintre cei care au „stat la taclale” cu agenti trimisi de securitatea ceausista, cu generali, colonei, grabiti sa ancheteze fiecare scriitor, medic, inginer, fiecare intellectual de varf, revenit din strainatate in Romania socialista, pe vremuri, sub dictatura? Cine urmeaza, asadar? Liiceanu? Dinescu? Plesu? Patapievici? Sau, poate, subsemnata? Si eu, apropo, am fost anchetata de securitate.)
Breban va apara cei cativa mari scriitori, denigrati, calomniati ignobil de acest tot mai dubios CNSAS, care s-a discreditat complet, devenind tot mai penibil, tot mai fara... Dumnezeu. E limpede ca CNSAS duce o politica antinationala, atacand valorile care fac parte din patrimoniul spiritual al acestei tari. E suficient sa ne referim, iar si iar, la nume ca Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion.
CNSAS-ului nu-i va ramane – prin „junii” sai calomniatori, prin recentii denigratori ai romancierului Breban, prin functionarii bine platiti din bani publici de altfel, prin „junii facatori” de dosare, care vor fi atacati in instanta, de asta data, nominal pentru calomnie si pentru un grosolan abuz in serviciu – decat un lucru „de nimic”: sa-l linseze la propriu pe Breban in Piata Universitatii, sa-i improaste la propriu cu noroi statuia sau, de ce nu?, sa-l arda pe rug – ca in Evul Mediu, sau ca in alte vremuri, da – odata cu cartile Mariei Sale, Autorul, adunate din bibliotecile lumii, nu-i asa?
Breban nu are de pierdut nimic.
Absolut nimic.
Domnia Sa si-a facut datoria: s-a exprimat, urmandu-si orbeste, maniacal, Vocatia.
Teama mi-e insa ca daca va reusi CNSAS-ul, spuneam, sa-l arda pe autor, laolalta cu toate cartile scrise de d-sa, tomuri langa alte tomuri, peste treizeci si cinci de titluri, pastrate in bibliotecile lumii, va ramane un gol in literatura romana, gresesc?
Un gol greu de neglijat pentru biata literatura romana majora, cu modernitatea-i amputata, schilodita, trunchiata.
7 aprilie 2011
Continuare:
http://blog.ideeaeuropeana.ro/breban-colaborator-al-securitatii-313.html
http://ideeaeuropeana.blogspot.com/2011/04/breban-colaborator-al-securitatii.html
http://ionlazu.bibro.net/?p=2405
Anul Contemporanul (1881-2011)
CV Nicolae BREBAN
Nicolae Breban (nume literar al lui Nicolae Alexandru Breban), romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanti romancieri romani. Familia Breban se refugiaza la Lugoj, unde tatal scriitorului va functiona in cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban isi incepe, in acest oras banatean, studiile gimnaziale si liceale. Este exmatriculat, datorita originii sale sociale „nesanatoase”, din penultima clasa a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Absolva, la fara frecventa, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea (1952), dupa ce se angajase ca functionar in acest oras. Intentioneaza sa se inscrie la Politehnica, fiind nevoit sa intre, mai intai, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din Bucuresti, unde lucreaza la sudura si strungarie, calificandu-se apoi in meseria de strungar fier. Se inscrie la Facultatea de Filosofie, „masluind actele”, dupa cum marturiseste in Confesiuni violente, fiind dat insa afara dupa sase luni (1953). Lecturile sale din Nietzsche si Schopenhauer il fac, de altfel, sa devina suspect pentru decanul Athanase Joja. Devine student la germana, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandoneaza dupa un an. Are, apoi, la insistentele tatalui sau, o tentativa de a urma dreptul (1955-1956). Debut literar in revista Viata studenteasca (nr. 5, 1957), cu schita Doamna din vis. Este, alaturi de Nichita Stanescu, unul dintre varfurile generatiei saizeci.
In plina epoca de liberalizare, declansata dupa celebra „Primavara de la Praga”, care in opinia deputatului european Daniel Cohn-Bendit, „chiar daca va convine sau nu”, a schimbat lumea, deci, in consecinta si Romania, singura tara dintre aliatii Pactului de la Varsovia, care a refuzat sa invadeze, impreuna cu Uniunea Sovietica, Cehoslovacia in 1968, Nicolae Breban este ales membru supleant al CC al PCR. Aflandu-se la Paris, in Le monde, isi da demisia (1971, Tezele din Iulie), in semn de protest fata de inceputul dictaturii personala a lui Ceausescu – una dintre cele mai salbatice si primitive dictaturi din Estul Europei. In jurnalul sau, intitulat Un roman la Paris, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean roman (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele: „22 septembrie 1971. In sfarsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (...) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mandru”. In data de 16 februarie 1971, in Romania, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, in care este incriminat faptul ca” Breban „si-a prelungit sederea in strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decat pentru o perioada limitata” si „se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din randurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din randurile membrilor PCR. In aceeasi zi, in sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt insusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central. Intors in tara in luna aprilie, dupa o calatorie prelungita in Franta si R.F. Germania, refuzand insa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. Este marginalizat, supravegheat si impiedicat sa mai calatoreasca in strainatate pana in 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Infruntand aceste conditii potrivnice, el se consacra, in exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.
Romanul Bunavestire, aparut, in sfarsit, dupa lupte acerbe ale autorului cu cenzura, este atacat cu brutalitate: „Dupa amanari si tracasari prelungite datorate cenzurii comuniste, la Editura Junimea din Iasi apare Bunavestire, roman scris intre anii 1972-1974. Cartea fusese refuzata, pe rand, de Editurile Cartea Romaneasca si Eminescu. Acest «roman exceptional», cum fusese caracterizat cu promptitudine de catre Nicolae Manolescu, «scris cu verva, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil si original», este incununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Dupa aparitie, romanul este incriminat cu vehementa in plenara CC al PCR din 28-29 iunie”. Un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat in Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, dupa care de indata au urmat atacuri in cele mai importante foi culturale si de partid la adresa aceleiasi capodopere brebaniene, Bunavestire, este inserat in Editia a IV-a a romanului (Editura Paralela 45, 2002). Acelasi roman figureaza printre primele zece romane ale secolului al XX-lea intr-o ancheta initiata de revista Observatorul cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie, 2001).
Este mentinut in marginalitate sociala pana in 1989, fiind unul dintre cei mai atacati scriitori sub dictatura ceausista, dar si dupa Revolutia din 1989. Astfel, autorul Buneivestiri este acuzat abuziv, calomnios, de catre CNSAS de faptul ca „a fost colaborator al fostei Securitati”. Astfel, in data de 6 aprilie 2011, se inregistreaza o tentativa de „linsaj public” de cea mai joasa extractie, pe toate canalele media fiind difuzata o stire trunchiata, tendentioasa, evident calomnioasa.
Dupa 1989 revine din exil, propunand megaproiecte. Astfel, publica in circa douazeci ani, trilogia romanesca Amfitrion (1994), tetralogia epica Ziua si noaptea, tetralogia memorialistica Sensul vietii. Din romanele publicate mentionam: Francisca (1965, Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane), In absenta stapanilor (1966), Animale bolnave (1968, „romanul anului” si Premiul Uniunii Scriitorilor), Ingerul de ghips (1973), Bunavestire (1977), Don Juan (1981), Drumul la zid (1984), Panda si seductie (1992), trilogia Amfitrion (1994), tetralogia Ziua si noaptea. Volume de eseuri: O utopie tangibila (1994), Confesiuni violente (1994), Riscul in cultura (1996), Spiritul romanesc in fata unei dictaturi, Fr. Nietzsche. Maxime comentate, Vinovati fara vina, Tradarea criticii (2009), Aventurierii politicii romanesti. O istorie dramatica a prezentului (2010) etc. Poezie: Elegii parisiene (1992, ed. a II-a, 2006). Teatru: Teatru (Viata Romaneasca). Traduceri: Rainer Maria Rilke, Elegii duineze (2006), J.W. Goethe, Elegiile romane (2009). Memorii: tetralogia Sensul vietii, Stricte amintiri literare.
Romanele sale au fost traduse in suedeza, franceza, rusa, engleza, bulgara, engleza etc. Publica trei romane la prestigioasa Editura Flammarion, Paris: In absenta stapanilor (1983), Bunavestire (1985), Don Juan (1991).
Din ianuarie 2009, devine membru titular al Academiei Romane. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Director al revistei Contemporanul, editata de trustul Contemporanul.
CV Aura Christi
Aura Christi (nume literar al Aureliei Potlog) s-a nascut la Chisinau, la 12 ianuarie 1967. Este absolventa a Liceului teoretic roman-francez „Gh. Asachi” (1984) si a Facultatii de Jurnalism a Universitatii de Stat (1990). Debut absolut – 1983.
Carti de poezie: De partea cealalta a umbrei, 1993; Impotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu ma atinge, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Crini Imperiali, 1999; Elegii Nordice, 2002; Cartea ademenirii, 2003; Ochiul devorator, 2004; Arhitectura noptii, 2008; Gradini austere, 2010.
Carti de eseuri: Fragmente de fiinta, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celalalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Trei mii de semne, 2007; Exercitii de destin, 2007; Foamea de a fi, 2010.
Roman: tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, vol. I, 2001, 2004; Noaptea strainului, vol. II, 2004; Marile jocuri, vol. III, 2006; Zapada mieilor, vol. IV, 2007; Casa din intuneric, 2008; Cercul salbatic, 2010.
Albume de fotografii comentate: Europa acasa (2010), Planeta Israel (2010).
Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Romane, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor si al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie „Ion Siugariu”, 1999; Premiul pentru roman al revistei Tomis si al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Sculptorul, 2001; Premiul pentru poezie al revistei Antares, 2003; Premiul pentru roman al revistei Convorbiri literare, Noaptea strainului, 2004; Premiul „Autorul anului”, decernat de Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania, 2007; Premiul pentru roman al revistei Poesis, Casa din intuneric, 2008; Premiul „Opera Omnia pentru poezie” acordat in cadrul Festivalului romano-canadian „Roland Gasparic”, 2009.
Poemele sale au fost traduse si publicate in Germania, Franta, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A, Bulgaria, Albania.
In 2003, infiinteaza – impreuna cu Andrei Potlog, editorul si fratele Aurei Christi – Fundatia Culturala Ideea Europeana si Editura Ideea Europeana; este unul dintre intiatorii Asociatiei EuroPress si al Editurii EuroPress – institutii de un real prestigiu national, care au mentinut in peisajul literar revista Contemporanul. (2003 – 2010) Este unul dintre fondatorii Asociatiei Contemporanul, editor ale revistei Contemporanul. (2010) Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al PEN-Clubului.
Ecouri, portrete critice: Aura CHRISTI
(selectiv)
„Iata, in cuvintele Aurei Christi, curgand abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, sa nu ne temem de retorica majusculelor, al marei Poezii.” (Nicolae Balota).
„Aura Christi este cea care poseda cel mai profund sensul tragicului. Discursul sau liric, de o forta verbala si imaginativa exceptionale, nu evita pathosul.” (Sorin Alexandrescu).
„Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial si nici tendintele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esentiala, organica, refractara modelor, nazuind spre reinterpretarea semnelor si universaliilor; intrebarile pe care si le pune ea au fost si ale inaintasilor, iar raspunsurile transcend achizitiile, relevand evolutia constiintei in mers, relevand evolutia unei creatoare de mana intai, cu totul personala. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) si altele confirma consecventa cu sine a unei constiinte exemplare.” (Constantin Ciopraga).
„Faptul ca Gradinile austere au trecut prin PC-ul meu mi-a prilejuit o bucurie, o tulburare de zile aurorale. Nu m-am putut abtine si am citit cateva poeme. N-am mai putut apoi s-o las din mana. M-a invaluit si m-a luat pe sus cutremurata spiritualitate vitala care strabate versurile. Asta nu mi se intampla prea des, citind poezie contemporana”. (Zoltan Terner).
„Dintr-un presupus outsider al generatiei ’90, Aura Christi ajunge o figura pregnanta a congenerilor ei, recupereaza teren (literar) printr-o maturizare cu totul spectaculoasa.” (Mihail Galatanu).
„Mignona si bataioasa, cheltuind pasionalitate, razboinica in pofida fragilitatii, imprastiind texte curajoase pe care amicii internauti nu ezita a le califica «dinamita curata», suparand pe multi, scriind febril, asumandu-si riscurile Balcaniei («linsata», pedepsita, izolata etc.), Aura Christi, citand vorbele «atroce» iubitului Nietzsche, vrea sa devina ceea ce este: poeta. (...) Metamorfoza e izbitoare; discursul a devenit sincopat, auster, de o incantatie adumbrita, cerebrand «viata de vis», testand – prin «poemele de iubire» – temele grave (relatia cu maestrul, divinitatea, moartea, poezia) pentru a conchide ca, doar povestita, viata e traita. Multi dintre exegetii Aurei Christi au subliniat «fulminanta ascensiune» a poetei. Penetranta, Aura Christi a avut sansa de a fi fost vazuta in mediile bucurestene. Dar meritele poetei, dincolo de suportul valoric, stau si in tenacitatea autoconstructiei, promovand – programatic – «ruptura».” (Adrian Dinu Rachieru).
